Cateva observatii cu privire la interpelarile si acuzele aduse celor care sunt mai rezervati fata de protestele legate de fenomenul Rosia Montana:
1. Constat ca protestatarilor nu le este suficenta simpla sustinere. Daca nu esti nelimitat entuziast si absolut admirativ fata de isprava, esti trecut la negativ. Subsemnatul, de pilda, am scris negru pe alb in sustinerea ispravii in cauza. Titlu: “Lasati, frate, oamenii sa demonstreze”. Dar vad cu surprindere ca sunt considerat inamic. Astfel de atitudini intolerante vor produce in mod sigur inamici chiar si printre cei dispusi sa fie favorabili.
2. Prieteneste vorbind, inteleg entuziasmul, dorinta ca intreg universul sa impartaseasca notiunea exaltata pe care o ai despre ce se intampla, etnuziasmul optimism ca de acum inainte s-a deschis o noua epoca in istoria Romaniei si poate a umanitatii, dorinta acuta de a teoretiza ce se intampla in scheme grandioase egocentrice etc. Dar acestea sunt simptome obisnuite ale unor astfel de fenomene psiho-sociale. Nu astepta ca cei neatinsi de aceaste fluctuatii comportamental-atitudinale de sorgintea psihologiei maselor sa fie in mod automat pe aceeasi lungima de unda cu tine, protestatarul.
3. Inteleg si de ce cineva s-ar putea simti lezat: “Cum sa fii numit buimac in ora cea mai glorioasa a existentei tale publice si politice?” Tu te vezi un fel de comunard, un Zorro, o fiica a revolutiei, un erou al zilelor noastre, un teoretician al schimbari sociale etc. si vine unu sa-ti zica ca de fapt habar nu ai ce faci si ca prioritatile si modul de actiune politica ales sunt aiurea in tramvai in schema mare a lucrurilor.
Dar gandeste-te cum se vede din afara, de cei neprinsi in psiho-sociologia multimilor: Acum doua zile, in numar de 100 si ceva, prin Centrul Vechi, mimau ca beau cianura dintr-o sticluta si cadeau pe jos in timp ce colegii ii pozau cu telefonul.