Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceremonie militară şi religioasă pentru cei doi militari morţi în Afganistan

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 24 septembrie 2013 ·

Militarii vrânceni i-au comemorat pe cei doi camarazi căzuţi la datorie duminică, în Afganistan. Ieri, la ora 14.00, în Garnizoana Focşani, la fel ca în toate unităţile militare din ţară de altfel, au fost organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare a celor doi eroi.

Doi militari, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat duminică, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de luptă în estul Afganistanului. În urma exploziei, cei doi militari au fost grav răniţi, ei fiind evacuaţi pe calea aerului, cu un elicopter Medevac, la spitalul militar din Baghram. Cu toate eforturile medicilor, ce doi au decedat.

Ieri, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Adrian Postelnicu şi a maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, care şi-au pierdut viaţa sub culorile Drapelului Naţional. De asemenea, ministrul a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a celor doi ofiţeri post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război.

Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, era căsătorit, se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2006. Era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

Militarii vrânceni i-au comemorat pe cei doi camarazi căzuţi la datorie duminică, în Afganistan. Ieri, la ora 14.00, în Garnizoana Focşani, la fel ca în toate unităţile militare din ţară

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 25 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 42 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 59 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°