Întrebare: Reiau ideea anterioară cu întrebarea ce s-a întâmplat în România?

Răspuns: În România sectorul privat nu s-a dezvoltat organic, în mod natural în timp şi spaţiu, ci a fost băgat pe gât prin decizie politică şi înşurubat în economie prin furt pe seama sectorului de stat, sub paravanul diversiunii că acesta din urmă este cel mai prost manager.

Î.: Pe ce să conteze de acum încolo privaţii?

R.: Privaţii vor trebui să conteze de aici încolo pe o devalizare mai slabă a activelor statului şi nu pentru că statul român s-ar fi trezit cumva, ci pentru că aceste active vor fi mai puţine şi mai subţiri. Respectiv, sectorul privat va trebui să se descurce singur, adică altfel decât până acum, când toate problemele sale de fond au fost rezolvate pe seama statului, prin transferuri directe oficiale de active (aşa-zisele privatizări), prin transferuri directe neoficiale care reprezintă probabil cea mai mare parte (vânzări subfacturate către privaţi şi achiziţii suprafacturate de la privaţi), prin transferuri indirecte (evaziune fiscală).

Î.: Cum se va gestiona această problemă şi când se întrevede o finalitate a procesului?

R.: Sectorul privat, autohton şi străin, va trebui să se acomodeze la noua situaţie în care va lipsi supapa apelului practic gratuit la resursele statului. Acomodarea, care presupune schimbări structurale, manageriale, strategice şi tactice, va dura probabil 10-20 de ani şi va genera o criză profundă.

Î.: La cine va apela, în continuare, sectorul privat?

R.: Sectorul privat o să se orienteze tot spre sectorul privat, adică clienţii săi şi furnizorii săi. În prezent arieratele din sectorul privat sunt de două ori mai mari decât cel din sectorul de stat. Deci, privaţii se omoară între ei. Acesta este motivul real al procedurilor de insolvenţă atât de numeroase.

Î.: Care este s