Fostul șef al CCA îl critică dur pe arbitrul care a oficiat la partida Dinamo - Petrolul 1-1, disputată sâmbătă seară, pe „Arena Națională”, în etapa a 8-a a Ligii I. Sursa: Foto: Răzvan Vălcăneanţu
Oficialii clubului ploieștean acuză că, pe parcursul acestui joc, arbitrul Marius Avram a avut mai multe decizii pro-Dinamo. La rândul său, Ion Crăciunescu, fostul șef al CCA, susține că greșelile comise de Avram nu sunt întâmplătoare!
„Pentru arbitrajul de la meciul Dinamo - Petrolul trebuie să dea cineva explicații. Ce nu înțeleg arbitrii este că, atunci când lucrurile sunt clare, nu poți să le faci din alb negru. Nu trebuie să fii arbitru ca să știi că intrarea lui Bălgrădean se sancționează cu cartonaș roșu.Se pune întrebarea de ce nu se dă respectivul cartonaș roșu.
Cât am fost la CCA, Avram m-a ajutat foarte mult, pentru că are potențial. Întrebarea de fond este de ce trec cu vederea greșelile flagrante?
La meciul cu CFR, a făcut o greșeală, dar nu flagrantă. Pentru mine, greșelile flagrante sunt o problemă mare de tot. Eu zic că aceste greșeli nu sunt întâmplătoare”, a declarat Ion Crăciunescu, la Sport Total FM.