Foşti profesori şi elevi l-au întâmpinat vineri pe artistul plastic Florin Morun la Galeriile de Artă de Buzău, acolo unde a fost organizată expoziţia „Focalizări temporale”.
Artistul, născut la Focşani, este absolvent al Liceului de Artă „Margareta Sterian”, unde i-a avut profesori pe Florin Menzopol şi Emil Pricopescu. Ulterior, Florin Morun a absolvit Universitatea de Artă „George Enescu”, devenind membru al UAP Iaşi. Prima sa expoziţie personală la Buzău vine după mai multe participări în cadrul Bienalei „Ion Andreescu”, artistul mărturisind în faţa publicului că evenimentul este o întoarcere în locul în care s-a format ca artist.
„Pictura sa degajă o atmosferă poetică, care învăluie atât peisajul urban, cât şi pe cel campestru, menţinând în luna transcendenţei elemente impecabile de realism. Artistul foloseşte în egală măsură pata cromatică, dar şi grafismul. Este o pictură caldă ataşată prin sentimentul indus imaginaţiei”, a declarat preşedintele UAP Buzău, Valeriu Şuşnea.
Expoziţia „Focalizări temporale” cuprinde 30 de tablouri, realizate în tehnica ulei pe pânză şi va putea fi vizitată de către iubitorii de artă până pe data de 10 octombrie. Potrivit artistului Florin Morun, aceste lucrări au fost realizate în urma taberelor de creaţie desfăşurate în Delta Dunării şi în zona Moldovei.
Foşti profesori şi elevi l-au întâmpinat vineri pe artistul plastic Florin Morun la Galeriile de Artă de Buzău, acolo unde a fost organizată expoziţia „Focalizări temporale”.
Artistul, născut la Focşani, este absolvent al Liceului de Artă „Margareta Sterian”, unde i-a avut profesori pe Florin Menzopol şi Emil Pricopescu. Ulterior, Florin Morun a absolvit Universitatea de Artă „George Enescu”, devenind membru al UAP Iaşi. Prima sa expoziţie personală la Buzău vine după mai multe participări în cadrul Bienalei „Ion Andreescu”, artistul mărtur