Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Rădulescu a împărţit ajutoare sinistraţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 septembrie 2013 ·

Jurnalistul este voluntar în campania Ştirilor TVR „Ajută România!”. Reportajul poate fi urmărit luni seară, în Telejurnalul TVR 1 de la ora 20.00

La sfârşitul săptămânii trecute, Mihai Rădulescu şi echipa Ştirilor TVR s-au alăturat voluntarilor Crucii Roşii şi altor oameni generoşi pentru a împărţi alimente sinistraţilor din satele afectate de inundaţii în judeţul Galaţi. Moderator de dezbateri, dar reporter la bază, Mihai Rădulescu a aflat povestea voluntarilor de la Crucea Roşie şi o împărtăşeşte telespectatorilor TVR 1 în cadrul campaniei „Ajută România!".

„Experienţa unei zile de voluntariat a reprezentat, pentru mine, drumul de la speranţă la certitudine. Dacă în munca de zi cu zi sper să fiu util telespectatorilor prin informaţiile pe care le aduc şi emisiunile pe care le moderez, de această dată am trăit certitudinea că munca mea a fost utilă, văzând satisfacţia de pe chipurile oamenilor care au primit ajutoarele”, declară Mihai Rădulescu, emoţionat de experienţa pe care a avut-o.

La o săptămână după inundaţiile care au distrus peste 200 de case în judeţul Galaţi, localnicii încearcă să ia viaţa de la capăt: spală puţinele haine pe care le-au salvat sau pe care le-au recuperat din mâl şi încearcă să-şi reconstruiască locuinţele, de frică să nu-i prindă iarna fără un acoperiş deasupra capului. „Proprietarul unei fabrici de mezeluri din Urziceni a trimis la Galaţi 10 tone de mâncare, ce trebuia să ajungă în toate satele afectate de inundaţii. Voluntarii Crucii Roşii erau doar 6, obosiţi deja după mai mult de o săptămână de când apa a măturat casele şi terenurile oamenilor.

Împreună cu zece angajaţi ai fabricii care a trimis alimentele şi cu echipa Ştirilor TVR i-am ajutat pe voluntari să împartă alimentele sinistraţilor”, povesteşte Mihai Rădulescu. Audienţe campania „Ajută România!” La fel ca şi campania „România

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 31 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 23 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 23 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 28 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°