Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISTORIA TRANSHUMANȚEI rescrisă de un cioban român din Rotbav. A mers cu 300 de oi mai bine de 1.350 de kilometri

Publicat in 7Est, luni 23 septembrie 2013 ·

După 1.350 de kilometri parcurşi pe jos prin 5 ţări în decurs de o sută de zile, un cadou şi o strângere de mână din partea preşedintelui Poloniei, primiri entuziaste şi un singur om care i-a închis uşa-n nas, un cioban din Rotbav s-a întors acasă după ce "a rescris" istoria transhumanţei în Carpaţi. Un reportaj de Mediafax.

Şase ciobani - doi români, doi ucraineni şi doi polonezi - au pornit la drum lung pe 11 mai, din localitatea braşoveană Rotbav, pentru a rescrie istoria Transumanţei în Munţii Carpaţi. Au pornit la drum cu 300 de oi de la o stână din Rotbav şi au străbătut cinci ţări - România, Ucraina, Slovacia, Cehia şi Polonia - destinaţia finală fiind Polonia.

Unii au abandonat traseul după mai bine de jumătate din drum, dar li s-au alăturat alţii în schimb.

Un singur om a demonstrat o rezistenţă şi o ambiţie de neclintit: Cristian Suciu, un cioban de 35 de ani din Rotbav. După mai bine de 1.350 de kilometri parcurşi pe jos în decurs de o sută de zile, Cristian Suciu, plecat din România cu 300 de oi, a ajuns la destinaţie cu 301, după venirea pe lume a unui miel şi după vânzarea tuturor la târg, în Polonia.

Cel mai impresionant moment pentru cioban a fost atunci când preşedintele Poloniei i-a strâns mâna şi l-a felicitat, iar aşa ceva n-a mai "păţit" niciodată, după cum povesteşte el.

Foto: Mediafax

Cum a început totul

Ideea proiectului a pornit de la o prietenie frumoasă dintre doi bărbaţi din localitatea braşoveană Rotbav, fraţii George şi Silviu Căţean, şi un fermier polonez, Piotr Kohut. Silviu şi Piotr s-au cunoscut la un târg de produse tradiţionale, la Torino, Italia, în 2011, şi împreună s-au gândit să reînvie tradiţia transhumanţei în Munţii Carpaţi şi să aducă în faţa opiniei publice europene un patrimoniu cultural de excepţie: Carpaţii, casa oamenilor din munte pentru câteva naţiuni.

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 38 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax acum 41 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax acum 41 minute
Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°