Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că a avut o listă de antrenori pentru înlocuirea lui Gheorghe Mulţescu, de pe care l-a ales pe cel mai bun, Flavius Stoican.
"Înţeleg că e cel mai tânăr antrenor din Liga I. Şi eu sunt cel mai tânăr finanţator din Liga I. Cu atuurile noastre ca şi tineri, iniţiativă, dorinţă de a face lucruri, ambiţie, energie, dar şi cu persoane cu experienţa lor, cum e domnul Anghelache, dar şi alţii din echipa noastră, putem face o echipă şi împleti atuurile tinereţii cu atuurile experienţei de la cei cu mai mulţi ani decât noi. Ca urmare, era un pas firesc. Obiectivul rămâne acelaşi şi suntem optimişti în realizarea lui. Am luat decizia cea mai bună. Am avut şi alţi antrenori pe listă, dar de acolo l-am ales pe cel mai bun", a spus Negoiţă.
Ionuţ Negoiţă a afirmat că unul dintre argumentele care îl recomandă pe Flavius Stoican ca antrenor la prima echipă este reprezentat de faptul că a fost elevul lui Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk.
"Flavius Stoican cunoaşte foarte bine ce se întâmplă la Dinamo, a mai fost la Dinamo şi în calitate de jucător şi nu numai. A făcut o treabă bună pe acest început de campionat cu echipa a doua. Nu cred că e cazul să intrăm prea mult în detalii ce îl recomandă ca şi antrenor la Dinamo, dar una dintre ele ar fi că a fost sub bagheta domnului Mircea Lucescu o bună bucată de vreme şi a asimilat şi învăţat multe lucruri. Cred că experienţa vine şi pe parcurs. Sunt patru antrenori apropiaţi de vârsta lui Flavius care au confirmat. Suntem convinşi că va face o treabă bună, pentru că e un tip dedicat, ştie să comunice cu jucătorii şi poate crea o stare de spirit foarte bună. Avem în spate brandul Dinamo care ne obligă la performanţe. Are toată susţinerea noastră. Sunt convins că se potriveşte cel mai bine un antrenor tânăr", a completat Neg