Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arşinel va fi consultat de medici străini care vor veni la Cluj special pentru actor

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 23 septembrie 2013 ·

O echipă de medici din Austria şi Italia va veni la Cluj pentru a stabili de ce simte rău Alexandru Arşinel după transplantul de rinichi. Actorul a fost reinternat astăzi la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj. Profesul Mihai Lucan de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj a declarat, luni, că Arşinel va fi consultat şi de medici străini, subliniind că deteriorarea stării sale nu ţine de transplant. Astfel, medici din Austria şi Italia vor sosi la Cluj special pentru actor pentru a se stabili care este motivul pentru care acesta se simte rău. Potrivit Mediafax, Mihai Lucan a subliniat că deteriorarea stării de sănătate a actorului nu are legătură cu transplantul renal, ci cu stresul. Acelaşi lucru a lăsat să se înţeleagă şi colega de scenă a actorului, Stela Popescu. La rândul său, Alexandru Arşinel a afirmat zilele trecute că a fost supus unui stres mediatic foarte mare, cu precizarea că mediatizarea negativă a cazului său de transplant i-a cauzat o înrăutăţire a stării de sănătate. În cursul zilei de luni, actorul a fost supus unor analize şi în funcţie de rezultatul acestora ar putea fi reinternat. Actorul va rămâne oricum câteva zile în spital deoarece analizele sunt complexe şi nu pot fi făcute într-o singură zi. “Domnul Arşinel este aşteptat, luni, pentru analize şi investigaţii medicale la ICUTR, după ce analizele efectuate de colegii de la «Carol Davilla» din Bucureşti au relevat o deteriorare a stării sale de sănătate, situaţie pe care actorul a pus-o pe seama stresului cauzat de mediatizarea negativă a cazului său de transplant. În funcţie de rezultatul analizelor, domnul Arşinel ar putea fi reinternat. Există şi posibilitatea ca, în urma rezultatelor analizelor, să i se schimbe medicaţia şi să se întoarcă la Bucureşti”, a spus pentru Mediafax Dan Luscalov, directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant. Pe lângă setul de an

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 58 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°