Bombă în dosarul Elodia. Noi martori vor să rupă tăcerea, după ce, susţin ei, ar fi văzut-o pe Elodia în viaţă, după dispariţie. Avocatul lui Cristian Cioacă spune că unul dintre martori e dispus să vorbească în instanţă despre ziua în care a întâlnit-o pe Elodia Ghinescu.
Avocata lui Cioacă susţine că îi ştie pe martorii care ar fi văzut-o pe Elodia.
"Am fost sunată de către unul dintre martori. Mi-a dat identitatea sa şi a celorlalte două persoane alături de care se găsea în acea zi (...) A văzut-o pe Elodia în faţa acelui loc public, mi-au dat date concrete cu privire la autoturismul în care Elodia s-a urcat", a declarat Maria Vasii, avocata lui Cioacă.
"A încercat să vorbească chiar în cursul anului 2007 şi a fost ridiculizat de către persoanele cărora care li s-a adresat", a precizat avocatul.
Invitaţii din emisiunea moderată de Ioan Korpoş la România TV s-au arătat sceptici în cazul acestor noi mărturii.
Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în august 2007. De atunci, suspectul principal în acest caz a fost soţul său, Cristian Cioacă. Deşi nu a fost găsit cadavrul până acum, fostul poliţist a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru omor şi profanare de morminte.