Piesele unor artişti precum Julio Iglesias, Metallica şi Britney Spears nu se mai aud doar pentru antren, ci sunt folosite ca instrument de tortură pentru deţinuţi. Muzica a fost considerată întotdeauna un dar divin, dar şi una dintre cele mai plăcute forme de relaxare. „Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde“, spunea Ludwig van Beethoven care nici bănuia că în secolul XXI afirmaţia sa va fi contrazisă. Un studiu britanic publicat recent, la împlinirea a 40 de ani de la lovitura de stat a dictatorului chilian Augusto Pinochet, arată că muzica a fost folosită ca instrument de tortură. Diverse melodii, printre care piese interpretate de Julio Iglesias, difuzate la volum maxim, au fost utilizate ca instrument de tortură pentru deţinuţi. Acesta este însă cel mai recent exemplu dintr-o lungă listă, metoda fiind folosită în trecut în Irak sau la închisoarea Guantánamo. Muzica nu lasă urme „Tortura fără urme“, o metodă relativ nouă, se foloseşte de privarea de somn, reglarea temperaturii organismului, încălcarea tabuurilor culturale şi religioase şi manipularea psihologică în timpul interogatoriilor. Aceste metode nu lasă niciun fel de urme fizice, iar absenţa unor arme de tortură identificabile face ca totul să fie aproape invizibil, la graniţa dintre disconfort şi tortură. Astfel, individul devine victima propriului corp. „Tortura prin muzică lasă cele mai puţine urme pe corp. Foarte puţini vor putea fi acuzaţi de tortură în lipsa unor urme, a unor dovezi. În ipoteza unor verificări, vizita comisiei ONU la Guantánamo, de exemplu, se vor găsi doar câteva difuzoare. Oboseala prelungită şi lipsa somnului cumulează nişte etape. După stadiile de halucinaţii şi reacţii fiziologice fireşti se ajunge la căderea imunităţii organismului“, explică psihologul Paul Moroşanu. „Viermișorii muzicali“

Așadar, ce poate să