Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasa postliceală sanitară de la Liceul „Petre Pandrea”, înfiinţată oficial

Publicat in Gazeta Noua, luni 23 septembrie 2013 ·

După o perioadă de incertitudine, clasa postliceală sanitară din cadrul Liceului Teoretic „Petre Pandrea” a fost înfiinţată. Ultimul document care lipsea pentru ca aceasta să devină statutară era ordinul ministrului pentru înfiinţare, document care a ajuns în Balş la finele săptămânii trecute.

Clasa va număra 30 de elevi care vor fi instruiţi atât de către profesori din şcoală, cât şi de cadre medicale specializate de la spitalul din Balş. Fiecare cursant va scoate din buzunar câte 1.800 de lei anual pentru a face parte din această clasă, iar durata studiilor se va întinde pe patru ani. Luni, conducerea şcolii, a spitalului din Balş, cadrele medicale şi profesorii s-au întâlnit cu elevii deja înscrişi pentru a prezenta programa şcolară şi pentru a stabili regulile şi obligaţiile fiecărei părţi. În primul an vor fi studiate materii elementare pentru acest domeniu, urmând ca după al doilea an să fie stabilite specializările. Au existat emoţii în ceea ce priveşte înfiinţarea clasei postliceale, deoarece dosarul nu ajunsese pe masa ministrului după ce a fost trimis, fiind nevoie de o retrimitere a acestuia la Bucureşti.

„Totul s-a rezolvat, am primit şi ultimul aviz de care aveam nevoie pentru a demara cursurile la această clasă postliceală sanitară. Va urma o colaborare strânsă cu spitalul din Balş şi nu numai. Ne bucurăm că am avut solicitări numeroase pentru completarea locurilor acestei clase şi vom căuta să ne menţinem standardele la fel ca şi pe cele de la liceu”, a declarat Axente Fodor, directorul şcolii din Balş.

Clasa postliceală îşi va începe activitatea pe 15 octombrie şi este singura formă de învăţământ cu acest profil din oraşul de pe Olteţ.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 20 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 9 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 5 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 3 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 11 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 9 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°