Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instalarea unui guvern de coaliţie în Germania în decurs de o lună sporeşte şansele unei decizii în decembrie privind aderarea României la Schengen

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 septembrie 2013 ·

Prelungirea negocierilor privind formarea unui guvern de coaliţie în Germania ar putea reprezenta un obstacol în calea luării unei decizii privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, dar intrarea SPD la guvernare ar favoriza un acord privind o foaie clară de parcurs în acest sens, care să includă sprijin pentru integrarea romilor, a declarat luni liderul grupului social-democrat din Parlamentul European, Hannes Swoboda. Sursa: AGERPRES

“Cred că dacă SPD ar veni în guvern s-ar putea ajunge la un acord privind o foaie de parcurs clară între UE şi România, care să includă sprijin pentru integrarea romilor în România dar şi în unele oraşe din Germania, ca Duisburg. Nu cred că va exista o schimbare totală de politică, dar ar putea fi găsită o politică mai rezonabilă şi mai bine fondată în a ajuta România să integreze romii şi să reducă migraţia", a declarat eurodeputatul austriac într-un interviu acordat agenţiei Agerpres.

Întrebat dacă este posibilă o decizie privind aderarea României la spaţiul Schengen, cu frontierele aeriene într-o primă fază, încă din acest an, după cum a declarat luni premierul Victor Ponta la finalul întrevederii avute la Helsinki cu omologul său finlandez, Jyrki Katainen, liderul grupului S&D s-a arătat destul de optimist, cu anumite rezerve însă.

“Este posibil să se ia o decizie, aş vrea să se ia o decizie, dar rămâne întrebarea când ar începe implementarea ei. Cred însă că trebuie să încercăm totul pentru a avea o decizie deja din acest an. Acest lucru depinde însă de momentul în care un guvern va putea fi format în Germania, pentru că dacă perioada se va prelungi ar putea fi un obstacol. Dar dacă se poate forma un guvern, să spunem, până la finalul lui octombrie, atunci este posibil să se ajungă la o decizie în decembrie", a afirmat Swoboda.

Victor Ponta a afirmat luni, în cadrul unei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Peste 1.500 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă. Care sunt zonele afectate de lucrări la rețeaua termică

Adevarul acum 22 minute
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

România, sub cupolă de foc! COD ROȘU de caniculă: temperaturi de peste 41 de grade la umbră

Cancan acum 23 minute
România, sub un nou val de căldură! Temperaturi extreme, nopți tropicale și furtuni izolate în perioada 21–28 iulie. Iată județele vizate! Un nou episod de caniculă lovește România în ultima decadă a lunii iulie, cu temperaturi care vor urca frecven

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum o ora
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°