Doi militari români au murit în Afghanistan. Cei doi se aflau duminică, în jurul orei 22:00, ora României, într-o simplă misiune de patrulare, când blindatul în care se aflau a trecut peste o mină, care a explodat.
Cei doi au fost transportaţi la spital cu un elicopter de evacuare medicală. În jurul orei 23:00, ora României, ca urmare a rănilor deosebit de grave, cei doi militari au decedat. Identitatea celor doi militari va fi anunţată după informarea familiilor, conform procedurii, transmite MApN.
Cei doi au fost transportaţi la spital cu un elicopter de evacuare medicală, dar, ca urmare a rănilor deosebit de grave, militarii au decedat.
Identitatea celor doi militari va fi anunţată după informarea familiilor, se precizează în comunicat.
Dispozitivele improvizate sunt greu de detectat de către o patrulă terestră aflată în mișcare, a explicat fostul ministrul al Apărării, Corneliu Dobrițoiu.
„Acestea pot fi acționate de distanță, fie folosind sisteme radio, cât și prin fir, prin circuit electric. Singurul mijloc de protecție pe care îl au militarii români este echipamentul asigurat de americani. Mă refer la mijloacele acelea de transport blindate”, a mai spus Corneliu Dobrițoiu.
24 de militari români și-au pierdut viața în Afghanistan în ultimii 10 ani.
Cel mai mare pericol pentru militarii români în acea zonă sunt bombele improvizate. Militarii români asigură securitatea în zonă, iar mulţi dintre ei instruiesc autorităţile locale.
Mircea Dușa: Militarii se aflau într-o misiune de patrulare pe jos. Cinci victime în urma exploziei
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a precizat că cei doi militari se aflau, alături de militari ISAF și militari afgani, într-o misiune de patrulare.
Alți militari au fost uciși în urma exploziei, în afară de cei doi români.
Ministrul a precizat că militari români au dotări asigurate