Săparea galeriei „Sf.Cruce din Orlea“,în 1783, este considerată în literatura de specialitate o lucrare magistrală ce a creat accesul la mineralizaţiile aurifere din masivele Roşiei Montane. A fost drumul subteran în jurul căruia a apărut „Mina statului“ din anticul Alburnus Maior care a funcţionat sub denumiri diferite până în 2006.
Mineritul la Roşia Montană, în munţii Apuseni, a fost practicat până în secolul al XVII-lea, doar de asociaţii particulare. Cum nevoia de aur a statului era tot mai mare, s-au dat o serie de legi şi s-au întocmit o serie de proiecte care au contribuit la creşterea capacităţii de scoatere a aurului din adâncuri.
Dacă ne referim la zăcământul de la Roşia Montană, vorbim de planuri de deschidere în adâncimea masivelor muntoase de aici. „Startul“ a fost dat în 1783, când a început săparea galeriei „Sfânta Cruce din Orlea“, cunoscută şi sub numele de „galeria auriferă“.
Potrivit fostului geolog şef de la Intreprinderea minieră de stat de la Roşia Montană, Aurel Sîntimbrean, săparea galeriei „Sf.Cruce din Orlea“ a fost o lucrare magistrală. Cu alte cuvinte, a deschis drumul spre adâncurile masivelor Carpeni, Orlea, Ţarina, FoieŞ, Cetate şi Cârnic.
1846, anul înfiinţării Intreprinderii miniere de stat
Tot din această perioadă putem vorbi şi de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru băieşi, termen sub care erau cunoscuţii muncitorii din minele de la Roşia Montană şi din localităţile învecinate. Ne referim, în special, la aerisirea locurilor în care lucrau, dar şi la scoaterea apelor din mine.
Autorităţile austriece care controlau Transilvania la acea vreme decid în 1789, ca săparea galeriilor să intre în atribuţiile statului, iar exploatarea zăcământului să fie dată asociaţiilor miniere particulare. Motivul: particularii erau preocupaţi mai mult de aur şi mai puţin de securizarea zăcâmântului.
Printr-
