Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac în Kenya: Mai mulţi ostatici au fost eliberaţi

Publicat in rfi, luni 23 septembrie 2013 ·

Poliţia kenyană a afirmat luni că a salvat mai mulţi ostatici din centrul comercial Westgate din Nairobi. Explozii puternice au fost auzite luni, iar confruntările continuă, potrivit AFP.

"Tocmai am reuşit să salvăm câţiva ostatici", a declarat pe Twitter şeful Poliţiei kenyene, David Kimaiyo, care nu precizează însă numărul celor salvaţi.

Patru britanici au fost ucişi în atacul sângeros din centrul comercial de la Nairobi, soldat cu 69 de morţi şi 63 de dispăruţi, în total. Atacul a fost revendicat de către insurgenţii islamişti somalezi shebab.

Islamiştii au luat cu asalt sâmbătă la prânz centrul comercial Westgate, care era plin la acea oră de kenyeni şi expatriaţi, veniţi la cumpărăturile de sfârşit de săptămână sau aşezaţi la mesele cafenelelor.

Membrii comandoului islamist au naţionalităţi diferite, potrivit şefului armatei kenyene.

Ministrul kenyan de Interne a anunţat că doi dintre atacatori au fost ucişi în timpul unui asalt al forţelor de ordine, luni dimineaţă.

Poliţia kenyană a afirmat luni că a salvat mai mulţi ostatici din centrul comercial Westgate din Nairobi. Explozii puternice au fost auzite luni, iar confruntările continuă, potrivit AFP.

"Tocmai am reuşit să salvăm câţiva ostatici", a declarat pe Twitter şeful Poliţiei kenyene, David Kimaiyo, care nu precizează însă numărul celor salvaţi.

Patru britanici au fost ucişi în atacul sângeros din centrul comercial de la Nairobi, soldat cu 69 de morţi şi 63 de dispăruţi, în total. Atacul a fost revendicat de către insurgenţii islamişti somalezi shebab.

Islamiştii au luat cu asalt sâmbătă la prânz centrul comercial Westgate, care era plin la acea oră de kenyeni şi expatriaţi, veniţi la cumpărăturile de sfârşit de săptămână sau aşezaţi la mesele cafenelelor.

Membrii comandoului islamist au naţionalităţi diferite, potrivit şefului armatei keny

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 26 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 26 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°