Ordinul “Steaua României” este cea mai înaltă şi cea mai veche distincţie oferită de statul român. A fost creată în 1863, în timpul domniei lui Cuza Vodă, numit iniţial “Ordinul Unirii”. Până la înlăturarea domnitorului prin lovitură de stat au fost acordate doar câteva asemenea ordine. În perioada Războiului pentru Independenţă din 1877, Ion C. Brătianu, ca prim-ministru, decide înfiinţarea unui ordin naţional – care continuă seria lui Cuza. Noua distincţie a fost numită “Steaua României”, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu şi aprobarea lui Carol I. În 1948 ordinul dispare o dată cu plecarea Regelui Mihai şi, în perioada comunistă, este transformat în “Steaua Republicii”. În 1998 “Steaua României” reapare primul în ierarhia ordinelor reluând vechiul nume. Este de reţinut că Preşedintele României este capul înaltei distincţii, ziua acesteia sărbătorindu-se la 10 mai, dată care marchează, reunite, Independenţa din 1877 şi Ziua Regelui. Am recurs la această succintă retrospectivă cu conotaţii istorice în contextul discuţiilor justificate legate de retragerea Ordinului acordat lui Laszlo Tokes. După cum se ştie, la două săptămâni după câştigarea de către Traian Băsescu a unui nou mandat, la 17 decembrie 2009 pastorul primeşte prin decretul acestuia cea mai înaltă distincţie a României. Motivaţia din decret a fost legată de meritele lui Laszlo Tokes în declanşarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timişoara. Dar chiar de la decorarea lui cu cel mai înalt ordin al României au apărut opinii critice faţă de recunoştinţa ce i-a fost acordată. Ele au fost justificate de faptul că în foarte scurt timp pastorul Tokes s-a remarcat prin acţiuni politice la nivel naţional şi internaţional care puneau făţiş în discuţie statul naţional unitar român, integritatea graniţelor şi pledau pentru autonomie pe criterii etnice. Portavoce a celor mai şovine cercuri, Tokes nu a accepta