Dinamo a făcut ieri o numire surprinzătoare pe banca tehnică: Flavius Stoican! În vârstă de doar 36 de ani, el şi-a început cariera de antrenor în 2009.
A condus numai echipe din eşaloanele secunde, inclusiv Dinamo II în două mandate, şi acum a preluat banca tehnică a primei echipe a „câinilor", acolo unde acum un deceniu a îmbrăcat şi el tricoul în 36 de partide şi a marcat un gol. „Click!" vă prezintă câteva dintre metodele noului antrenor, dar şi aspecte din viaţa personală.
1 E apropiat de jucători. Stoican ştie să menţină relaţia cu vestiarul. E un tip comunicativ şi fotbaliştii vor avea parte de multe evenimente „în familie". Vizionarea unui film împreună sau servirea mesei la restaurant vor fi practici des întâlnite.
2 Studiul adversarului. Pregăteşte meciurile în detaliu, învăţând tot ce se poate despre adversari şi petrecând multe ore la studiu video. Nu-şi ţine jucătorii în şedinţe lungi.
3 Nu antrenează pentru bani. Salariul său este de doar 1.000 de euro pe lună, suma pe care lucra la Dinamo II, cel mai mic din Liga I. El îl va avea ca secund pe Dorin Mateuţ, care are licenţa PRO.
4 Promovarea tinerilor. A fost ales de acţionari şi pentru că el cunoaşte cel mai bine lotul „satelitului", iar misiunea sa va fi de a promova cât mai mulţi tineri.
5 Modelul, Mircea Lucescu. Stoican încearcă să aplice la Dinamo din metodele de lucru ale lui Mircea Lucescu, iar din generaţia tânără îl apreciază pe Pep Guardiola.
6 Sistem 4-4-2. Ca sistem de joc preferă 4-4-2, dar în funcţie de echipă, formula se poate schimba. Oricum, e adeptul atacului cu două vârfuri.
7 Copilărie. Cât era mic i se spunea „Rusu", unul dintre prenumele sale fiind Vladimir.
8 Îi plac filmele cu mafioţi. Seria „Naşul", „A fost odată în America" sau „Băieţi Buni" sunt preferatele sale, dar nu-i displac nici filmele cu Angelina Jolie şi Catherine Zet