Scandalul BSGR-Simandou-Steinmetz a căpătat o dimensiune internaţională, Guardian dezvăluind că „decizia Biroului pentru fraude grave (Serious Fraud Office) din Londra şi a Unităţii de anchete financiare din Guernesey, de a deschide anchete privind acordul societăţii miliardarului Benny Steinmetz cu Guineea, înseamnă că misteriosul om de afaceri este în prezent sub supraveghere în şase ţări“ – în SUA, Franţa, Elveţia, Guineea, Israel şi, de acum, în Marea Britanie. O istorie demnă de un adevărat thriller, cu confruntări dure între personaje din elita afacerilor mondiale, a marilor finanţe şi din lumea politică – George Soros, Tony Blair, miliardarul saudit Moh Ibrahim...
Justiţia americană investighează condiţiile obţinerii exploatării unui imens zăcământ de fier la marginile pădurii guineze. Un bărbat se află în detenţie în Florida, BSGR (Benny Steinmetz Group Re-sources) neagă orice relaţie cu activităţile sale în Guineea – grupul minier depinde de o fundaţie al cărei beneficiar este Benny Steinmetz, miliardarul israelian care trăieşte la Geneva. Percheziţiile poliţiilor franceză şi elveţiană, mandatate de SUA, la sediile a două companii legate de misteriosul miliardar cu dublă cetăţenie, franceză şi israeliană, au obligat acest aventurier minier să iasă din umbră.
Afacerea -concesiunii zăcămintelor de fier de la Simandou, în sud-estul Guineii, se află în atenţia publică. Joi, 29 august, poliţia a “vizitat” sediile din Franţa şi Elveţia ale societăţii Onyx, un subcontractor al firmei miniere elveţine -BSGR. Anchetatorii au luat -documente referitoare la achi-ziţia controversată, în decembrie 2008, a jumătate din exploatarea de la Simandou, unde se află unul dintre cele mai importante zăcăminte de fier din lume. -Steinmetz a cumpărat licenţa de export pentru 165 milioane -dolari cu ajutorul uneia dintre cele patru soţii ale preşedintelui de atunci a