Tu: Şi acum, pe cât pricep eu, se pare că eşti predispus să te ridici şi să-ţi părăseşti culcuşul.
Eu: Covrul!
Tu: Da: covrul. Ştiu că-ţi place acest cuvânt.
Eu: Copil fiind mergeam şi prindeam iepuri. Naiv credeam că e destul să găsesc culcuşul şi voi putea să-l prind şi pe locatarul lui. Credeam în prostia mea că iepurii dorm ca alte vieţuitoare în culcuşuri.
Tu: Şi te-ai convins că nu este aşa.
Eu: Da. Nu puteam să-mi imaginez că o asemenea făptură ca iepurele ar face exepţie de la celelalte asemenea lui. Şi chiar încercam un culcuş, un cuib mai bine zis, pentru ca să vină acolo iepurele să doarmă şi eu să mă furişez şi să-l prind.
Tu: Şi îi spuneai acelui culcuş: covru, da?
Eu: Da. m-a impresionat acet cuvânt şi nu pot să ştiu de unde se trage: fie de la covor, fie de la... mai curând... de la a se încovrigi, adică de la covrig.
Tu: Câinii când se bagă în paie, tot aşa îşi fac culcuş. Şi dacă nu au din ce să-şi facă aşternut, se încovrigeşc cu nasul la coadă şi - dorm! Exact ca într-un covru! Uite, stimabile, am impresia că şi d-ta pe această saltea aşternută la podea în coridorul ăsta 1 metru şi ceva la 2, e tot acel covru pe care l-ai văzut sau l-ai înjghebat în copilărie pentru iepure ca să-l prinzi...
Eu: Da. Ai dreptate. Bine ai intuit: am de gând să mă ridic.
Tu: Şi dacă te ridici? Ce-ai să faci? Încotro apuci?
Eu: Nimic mai mult. Nu ţi-am spus din start: că-vreau-să-mi-pe-trec-aceas-tă-zi-a mea-de-naş-te-re-de-u-nul-sin-gur-în-tă-ce-re-în-li-niş-te-şi-să-nu-in-ter-vi-nă-ni-meni-şi-ni-mic-în-ca-lea-mea-în-suf-le-tul-meu-în-gân-du-ri-le-me-le.
Tu: Aoleu! Dar e un program maxim. Văd că la vârsta aceasta eşti maximalist în continuare!
Eu: Am fost. Am fost şi maximalist, şi minimalist şi media-res-ist.
Tu: Cam ce-o mai fi să însemne şi aceasta? Se pare că expresia nu e pr
