Scriitorul vrâncean Culiţă Ioan Uşurelu a fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România cu cea mai înaltă distincţie, respectiv „Premiul anului 2012“, la Secţiunea „Istorie Literară”. Decernarea premiului a avut loc în cadrul Festivalului Naţional de Creaţie „Toamna Bacoviană”, ce a avut loc pe 20 septembrie la Bacău. Acest important premiu vine după ce în urmă cu mai puţin de două săptămâni, în cadrul Festivalului Naţional „Emil Botta” din Adjud, Culiţă Ioan Uşurelu a primit „Diploma de Excelenţă pentru anul 2012“.
Succesul şi notorietatea scriitorului au cunoscut o amploare după ce în iunie 2012, la Casa de Cultură din Panciu, în faţa unui numeros public şi a academicianului Valeriu D. Cotea, Uşurelu lansa cartea „Scriitori contemporani din Vrancea”. S-a insistat atunci pe importanţa cărţii, în contextul literaturii vrâncene, mai ales că au fost evidenţiaţi un număr foarte mare de scriitori, 60 la număr, cu opera şi personalitatea lor.
Scriitorul vrâncean Culiţă Ioan Uşurelu a fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România cu cea mai înaltă distincţie, respectiv „Premiul anului 2012“, la Secţiunea „Istorie Literară”. Decernarea premiului a avut loc în cadrul Festivalului Naţional de Creaţie „Toamna Bacoviană”, ce a avut loc pe 20 septembrie la Bacău. Acest important premiu vine după ce în urmă cu mai puţin de două săptămâni, în cadrul Festivalului Naţional „Emil Botta” din Adjud, Culiţă Ioan Uşurelu a primit „Diploma de Excelenţă pentru anul 2012“.
Succesul şi notorietatea scriitorului au cunoscut o amploare după ce în iunie 2012, la Casa de Cultură din Panciu, în faţa unui numeros public şi a academicianului Valeriu D. Cotea, Uşurelu lansa cartea „Scriitori contemporani din Vrancea”. S-a insistat atunci pe importanţa cărţii, în contextul literaturii vrâncene, mai ales că au fost evidenţiaţi un număr foarte