Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Băsescu i-a scris comisarului Oettinger despre "mascarada" lui Ponta legată de gazoductul Iaşi-Ungheni

Publicat in Curierul, marți 24 septembrie 2013 ·

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu i-a trimis o scrisoare comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, despre "mascarada regizată" de premierul Victor Ponta, căruia "i-a căzut pradă" oficialul european, în legătură cu lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni. "Ca urmare a faptului că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, prima interconexiune de gaze naturale dintre România şi Republica Moldova, nu au început nici până în acest moment şi nici nu există o dată clară la care acest lucru ar urma să se întâmple, i-am trimis o scrisoare Comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger, prin care l-am informat pe acesta despre "mascarada" regizată de Victor Ponta în perioada 26 - 27 august 2013 căreia i-a căzut pradă chiar şi oficialul european", anunţă Elena Băsescu.

Ea menţionează că speranţa sa este ca atenţia pe care comisarul Oettinger o va acorda de acum înainte proiectului să genereze o reacţie din partea Guvernului de la Bucureşti în sensul îndeplinirii obligaţiilor asumate atât în faţa românilor, a basarabenilor, dar şi în faţa întregii Europe. "Stimate domnule Comisar Günther Oettinger, Uniunea Europeană reprezintă un model în ceea ce priveşte transparenţa, iar Comisia Europeană, în calitatea sa de "gardian al tratatelor", are autoritatea de a aplica şi implementa acest principiu. Din acest motiv, mă văd nevoită să vă aduc la cunoştinţă o serie de elemente care vor demonstra faptul că, în data de 27 august 2013, aţi fost victima unei înşelătorii puse la cale de Premierul României, domnul Victor Ponta. Aţi participat alături de acesta şi de Premierul Republicii Moldova, domnul Iurie Leancă, la inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni, care ar urma să lege Republica Moldova de piaţa gazelor din Uniunea Europeană. În realitate însă, acest proiect nu este pus în aplicare, fiind doar o încercare a domnului Ponta de a simula, pe d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 16 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 50 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 59 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 36 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 32 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 50 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°