Kincses Elod, avocatul europarlamentarului Tokes Laszlo, susţine că nu a fost constituit în mod legal Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua României", motiv pentru care a scris un "proiect de întâmpinare" pe care îl va prezenta în faţa acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Avocatul Kincses Elod a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că îl va reprezenta pe Tokes Laszlo în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României", care nu s-a constituit în mod legal, deoarece Adunarea Generală nu a fost statutară.
Potrivit lui Kincses, Adunarea Generală care a desemnat Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua României" nu a fost statutară, deoarece din 630 de decoraţi s-au prezentat 112, respectiv 17,7 la sută, în timp ce la prima convocare era nevoie de majoritatea de 50 la sută plus unu.
De asemenea, susţine Kincses, autorul propunerii de retragere a distincţiei, Corina Creţu, a făcut parte din comisia de numărare a voturilor.
Un alt motiv pentru care Adunarea Generală nu a fost statutară îl constituie faptul că din Consiliul de Onoare fac parte exclusiv politicieni de stânga, membri ai PSD, "care deja s-au antepronunţat în legătură cu această problemă" şi care "fireşte că trebuie să susţină propunerea de retragere formulată iniţial de către preşedintele acestui partid".
În plus, a afirmat Kincses, Adunarea Generală a fost prezidată de consilierul prezidenţial Gheorghe Anghelescu, care nu este posesor al Ordinului "Steaua României", astfel că, potrivit avocatului, nu a avut nicio calitate să conducă şedinţa.
"Am invocat aceste motive de nelegalitate care vor fi aduse la cunoştinţa Consiliului. Am redactat un proiect de întâmpinare pe care îl voi prezenta înainte de şedinţa Consiliului", a spus avocatul.
Potrivit acestuia, "întregul scandal" a pornit de la "o greşeală de traducere" legată de afirmaţiile