Membrii Baroului Bucureşti se reunesc luni pentru a decide dacă fostul premier Adrian Năstase va fi sau nu exclus din avocatură în urma condamnării în dosarul Trofeul Calităţii.
Pe 27 august 2013, decanul Baroului Bucureşti, Ion Ilie Iordăchescu, a anunţat că excluderea din avocatură a lui Adrian Năstase va fi rejudecată de o comisie specială.
„S-a decis de către consiliul baroului Bucureşti constituirea unei comisii din consilieri care să reexamineze motivaţia care a stat la baza menţinerii sale în profesia de avocat”, a declarat Iordăchescu.
Adrian Năstase este, în acest moment, membru al Baroului Bucureşti, dar este autosuspendat.
„În urma analizei făcute, se va proceda la admiterea de către consiliul baroului a unei decizii în legătură cu situaţia sa în calitate de avocat. Comisia este constituită. Poate să se pronunţe cu propuneri în termen de două săptămâni. Atunci baroul se va pronunţa pe baza propunerii”, a mai spus decanul Baroului la sfârşitul lunii august.
În cazul avocaţilor Florin Costiniu şi Cătălin Voicu, Consiliul a constatat că decizia de condamnare definitivă a acestora în dosarul de corupţie nu a fost comunicată Baroului Bucureşti.
Condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi
Conform statutului profesiei de avocat, condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi. „În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii”, prevede statutul avocaţilor la articolul 58.
Potrivit procedurilor Baroului Bucureşti, după ce sentinţa este motivată, consiliul baroului se reuneşte şi decide dacă avocatul este sau nu exclus.
Sentinţa în dosarul Trofeul Calităţii a fost motivată în noiembrie anul trecut.
Totodată, Adrian Năstase a fost dat afară de la Universit