Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailulului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, va deschide vineri un magazin în Comăneşti, judeţul Bacău, suma alocată pentru a patra unitate din planul de investiţii pentru 2013 fiind de 7,5 milioane euro, informează Mediafax.
Spaţiul comercial, al 34-lea magazin de mari dimensiuni al reţelei Dedeman, înlocuieşte o unitate de suprafaţă mai redusă, deschisă în anul 2005, arată compania, într-un comunicat.
"Această nouă investiţie este destinată nu numai locuitorilor din oraşul Comăneşti ci şi clienţilor din oraşele Moineşti, Dărmăneşti şi Târgu Ocna, precum şi localităţilor din jurul acestor oraşe", a declarat în comunicat Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman şi unul dintre acţionari.
Magazinul are o suprafaţă construită de peste 7.500 mp, peste 140 de locuri de parcare şi un portofoliu de peste 30.000 de produse.
Odată cu lansarea noului magazin, echipa de angajaţi a fost extinsă la peste 80 de persoane.
Inaugurarea magazinului din Comăneşti va fi urmată de deschiderea unei unităţi la Târgu Mureş, pentru care recrutarea de personal este în desfăşurare, arată compania.
Dedeman vizează o creştere de 8% a cifrei de afaceri în acest an, de la nivelul de 540 milioane euro înregistrat în 2012.
Compania este controlată de oamenii de afaceri Dragoş şi Adrian Pavăl.
Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailulului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, va deschide vineri un magazin în Comăneşti, judeţul Bacău, suma alocată pentru a patra unitate din planul de investiţii pentru 2013 fiind de 7,5 milioane euro, informează Mediafax.
Spaţiul comercial, al 34-lea magazin de mari dimensiuni al reţelei Dedeman, înlocuieşte o unitate de suprafaţă mai redusă, deschisă în anul 2005, arată compania, într-un comunica