Miercuri, 18 septembrie a.c., la Galeria Oliver Thurman din centrul vechi al Băii Mari, a avut loc vernisajul “Expoziţiei Licitaţiei de Impresionism şi Postimpresionism Românesc”, eveniment organizat de Artmark, cea mai mare casă de licitaţii din România, cu sprijinul primăriei municipiului Baia Mare şi al Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».
Expoziţia a fost una de foarte scurtă durată, iubitorii de artă din Baia Mare având la dispoziţie doar opt ore pentru a admira picturile unor mari maeştri ai penelului, cei mai apreciaţi şi mai bine cotaţi artişti români ai tuturor timpurilor, printre aceştia numărându-se Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu şi Corneliu Baba, dar şi picturi semnate de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Heinrich Schum, Francisc Şirato, Samuel Mützner, Theodor Harşia, Vasile Ştefan, Gheorghe Urumoff-Kaliacra şi Erno Tibor. Artmark a pornit această caravană în preambulul unei licitaţii care va cuprinde peste o sută de lucrări de artă.
În cadrul acestui eveniment au fost prezentate mai puţin de jumătate din lucrările care vor face obiectul licitaţiei organizate de Artmark pentru data de 28 septembrie şi care va avea loc la Athénée Palace Hilton din Bucureşti. Trebuie spus că Artmark este cea mai cunoscută şi cea mai puternică casă de licitaţii din România, aceasta efectuând între 79 şi 81% din cota totală a tranzacţiilor de artă, la multe dintre licitaţiile organizate de acest grup totalul vânzărilor depăşind cu mult un milion de euro.
Expoziţia s-a constituit într-o selecţie reprezentativă de tablouri semnate de cei mai valoroşi pictori români din ultima sută de ani, demonstrând încă o dată extraordinara putere financiară a artei, multe dintre tablourile expuse fiind evaluate la zeci de mii de euro. Valoarea totală a lucrărilor din ace