Autorităţile de la Moscova revin cu ameninţări la adresa Kievului, speriate de apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană. De această dată a venit rândul premierul rus Dmitri Medvedev să afirme că ucrainenii îşi vor pierde "privilegiile" în relaţiile comerciale cu Rusia dacă ţara lor va semna acordul de asociere cu Bruxelles-ul.
Medvedev a declarat, luni, că semnarea acestui acord cu Bruxelles-ul va anula un regim special, de parteneriat, aplicat până acum cu Ucraina. Relaţiile de prietenie şi comerţ vor continua cu autorităţile de la Kiev, însă nu vor mai exista privilegii şi pot apărea restricţii, a detaliat fostul preşedinte rus.
La un summit al Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius, în noiembrie, Kievul doreşte să semneze un acord de asociere cu UE, tratat care include o componentă comercială ambiţioasă, considerată un prim pas către aderarea Ucrainei la blocul comunitar, scrie Mediafax.
Kremlinul vrea de mai mulţi ani să convingă Ucraina să intre în uniunea vamală pe care a format-o cu Kazahstan şi Belarus. În luna septembrie, după avertismente lansate la adresa Kievului pe fondul apropierii de UE, Parlamentul European a cerut Moscovei să pună capăt presiunilor "inacceptabile" asupra ţărilor din fosta URSS. La rândul său, Bruxelles-ul s-a arătat dornic să semneze acordul cu Ucraina, însă cere progrese în privinţa statului de drept şi oprirea persecuţiei politice asupra fostului premier Iulia Timoşenko.
Autorităţile de la Moscova revin cu ameninţări la adresa Kievului, speriate de apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană. De această dată a venit rândul premierul rus Dmitri Medvedev să afirme că ucrainenii îşi vor pierde "privilegiile" în relaţiile comerciale cu Rusia dacă ţara lor va semna acordul de asociere cu Bruxelles-ul.
Medvedev a declarat, luni, că semnarea acestui acord cu Bruxelles-ul va anula un regim special, d