Procuratura din Bulgaria a confirmat luni că în sectorul energetic al ţării au avut loc fraude de amploare, inclusiv distrugerea unor documente care certificau plăţi făcute după oprirea proiectului centralei nucleare de la Belene către companii care trebuiau să supravegheze lucrările de construcţie.
Anunţul a avut loc la numai câteva zile după o operaţiune specială a Procuraturii din Sofia, a Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) şi a Ministerului de Interne, în cadrul căreia foşti directori ai companiei Naţionale de Electricitate (NEK) au fost reţinuţi şi ulterior eliberaţi, relatează Novinite.
La începutul lunii august, Procuratura din Sofia a primit un raport de la DANS despre fraudele din energie legate de proiectul centralei de la Belene, care au provocat statului daune substanţiale.
În baza datelor din raport, procuratura a început urmărirea preliminară, cu autor necunoscut, pentru delapidare pe scară mare cu consecinţe deosebit de grave. Investigaţia a inclus şi fapta de management defectuos deliberat.
În martie anul trecut, Guvernul a decis oprirea tuturor activităţilor din proiectul de la Belene, în cadrul căruia existau contracte de supraveghere a lucrărilor de construcţie cu companiile WorleyParsons şi Risk Engineering.
Deşi prevederile contractelor stipulau că deciziile autorităţilor de stat trebuie să fie interpretate ca circumstanţe de forţă majoră, iar părţile sunt eliberate de orice obligaţii, doi dintre directorii NEK nu au oprit plăţile.
Drept rezultat, în următorul an şi jumătate, sume de aproape 1 milion de euro pe lună au fost transferate în conturile companiilor WorleyParsons şi Risk Engineering pentru supravegherea unor lucrări de construcţii oprite.
În 19 septembrie, procuratura a primit un nou raport de la DANS în care se arată că au avut loc acţiuni de ascundere sau distrugere a