Părinţii au manifestat în Piaţa Unirii din Capitală în semn de susţinere pentru legea lui Ionuţ, copilul de patru ani ucis de cânii maidanezi.
Oamenii s-au mobilizat pe internet şi au ieşit în stradă, pentru a cere autorităţilor să ia măsuri pentru siguranţa copiilor. Părinţii cer ca maidanezii să fie adunaţi de pe străzi, iar iubitorii de animale să fie responsabili.
Dacă unii dintre părinţi susţin eutanasierea, alţii spun că adopţia maidanezilor ar putea salva animalele de la moarte.
Proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor cu 266 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.
În Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate, arătau iniţiatorii proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local.
Autorul legii maidanezilor linişteşte iubitorii de animale: "nici vorbă de eutanasieri în masă"
Pe 2 septembrie, un copil în vârstă de patru ani a murit, după ce a fost sfâşiat de câinii maidanezi în apropierea Parcului Tei din sectorul 2.
Onţanu, după ce un copil a fost sfâşiat de maidanezi: Primăria sectorului 2 nu are atribuţii în strângerea câinilor vagabonzi.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la Guvern, marţi, să emită o OUG prin care să stabilească "un termen scurt sau rezonabil" în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
Imagini şocante! Oameni muşcaţi de câini maidanezi
Mama unui copil mutilat de maidanezi: "nu mai are ORGANELE GENITALE şi tot corpul este desfigurat
Un alt băiat de trei ani, sfâşia