Scris de M. Hoster - CSM Lugoj nu a reuşit să treacă de adversarele de la Beşiktaş Istanbul în cel de-al doilea meci al turneului, în urma căruia s-a acordat Cupa Balcanică, organizat în municipiul de pe malul Timişului. Duminică seara, gazdele au fost învinse de turcoaice cu scorul de 3 – 0 la seturi.
Performanța este o repetare a ediţiei precedente, în care CSM Lugoj au jucat în această competiţie. Din păcate, adversarele de dumincă au fost prea puternice pentru nivelul actual al echipei.
Primul set al disputei a fost adjudecat destul de uşor de Beşiktaş, cu scorul de 11 – 25. În cel de-al doilea set s-a jucat destul de mult, de la egal la egal, şi gazdele au fost destul de aproape de a-şi adjudeca setul, dar au pierdut la 22 – 25.
Ultimul set a fost, de asemenea, al oaspetelor, acestea s-au impus cu 14 – 25.
CSM Lugoj a jucat cu Ivana Radonjic, Diana Tătaru, Ionela Canea, Anca Pașca, Milica Tasic, Dana Lupescu, Laura Lungu (libero). Au mai jucat Milena Matic și Loredana Pașca.