Nu o să vă vină să credeţi ce lucruri interesante poţi afla pornind de la faptul că s-a organizat un Congres de Dacologie. Din Maramureş a participat doar dr. Nuţu Roşca, iar de aici şi până la o poveste incredibilă despre cum îţi poate schimba viaţa pasiunea pentru istorie a fost doar un pas.
Cine aude că s-a organizat al XIV-lea Congres Internaţional de Dacologie, poate avea impresia că vorbim ca şi despre OZN-uri. Ei bine, şi nouă ne-a trezit curiozitatea această veste, aşa că i-am cerut lămuriri singurului reprezentant din Maramureş, care a participat la acest eveniment. Congresul s-a ţinut la Buzău şi Chişinău, iar aici s-au susţinut 120 de comunicări. Ce înseamnă Congresul acesta despre Dacologie, pe înţelesul tuturor, de ce e interesant? „Este interesant pentru că nu se cunoaşte bine, nu se cunoaşte adevărata istorie a dacilor. Pentru că reprezentanţii Şcolii Ardelene au vrut să ne apere, să îi apere pe români, care au fost persecutaţi că erau consideraţi „venetici”.
Că ungurii când au venit, au spus că Transilvania era pustie şi că ei au sosit primii în Transilvania. Şi în virtutea „primului sosit”, ei aveau dreptul de viaţă politică aici. Iar românii, care erau „venetici” după teoriile lor, care cică au venit mai târziu, prin secolul XIV-lea, nu aveau dreptul primului sosit pe care îl reclamau ei. Acest Congres Internaţional vine cu dovezi ştiinţifice să demonstreze că suntem urmaşii dacilor”, spune dr. Nuţu Roşca.
I-am cerut profesorului sighetean să ne spună ce ne demonstrează cel mai uşor că suntem urmaşii dacilor? „Este o carte în două volume care are titlu „Noi nu suntem urmaşii Romei”, scrisă de Napoleon Săvescu, un savant din Statele Unite ale Americii. El este preşedintele acestui Congres, el a iniţiat, pentru că este un adevărat curent la nivel internaţional. Comunicările prezentate la Congres sunt pub