Lumea creştină avea nevoie de un personaj ca Papa Francisc. Cineva trebuia să schimbe abordarea tradiţionalistă a predecesorului său Benedict, şi să le spună bisericilor mai conservatoare că teme precum avorturile, căsătoriile gay şi contracepţia nu sunt atât de importante ȋncât să fie aduse permanent ȋn prim plan; nu că temele de mai sus nu ar avea ȋnsemnătatea lor, dar bisericile respective s-au definit excesiv abordându-le ȋn mod repetat şi ȋmpingându-le prea mult ȋn sfera publică, astfel ȋncât acestea ar trebui retrase, măcar parţial, ȋn sfera privată.

Ori Papa Francisc exact asta sugerează. Atât declaraţiile din iulie („cine sunt eu să-i judec pe homosexuali?”) cât şi cele de acum câteva zile merg ȋn această direcţie: „Nu este necesar să vorbim despre aceste probleme de fiecare dată. Biserica nu trebuie să insiste doar pe chestiuni legate de avort, metode contraceptive sau problema căsătoriilor ȋntre persoane de acelaşi sex (…) Trebuie să găsim un nou echilibru (…) Propunerea Evangheliilor trebuie să fie mai simplă, profundă, luminoasă.” În loc să se ocupe de subiectele menţionate mai sus, Papa Francisc a preferat să se concentreze ȋn cele şase luni de activitate asupra altor iniţiative, precum ajutorarea celor săraci. Cu un discurs modern, ȋncărcat de o tonalitate liberală, Papa Francisc poate să fie persoana potrivită pentru reformarea Bisericii Catolice şi, ȋn general, pare să reprezinte un model de compasiune de care toată lumea creştină avea atât de multă nevoie.

Aş mai avea de completat aici că temele de mai sus, laolaltă cu discuţiile legate de originea universului, sau de veşnica şi inutila dezbatere dintre creaţionism şi evoluţionism, ar trebui să ţină mai puţin de domeniul religiei şi mai mult de cel al ştiinţei; la fel cum pe de altă parte subiecte precum cele legate de divinitate, sau de viaţa după moarte, ar trebui scoase din sfera şt