Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o săptămână de înscrieri pentru programul „Bani de liceu”

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 23 septembrie 2013 ·

Elevii de liceu ai căror părinți au venituri mici vor primi lunar, prin Inspectoratul Școlar Tulcea, suma de 180 de lei, iar cei care învață în școlile profesionale, câte 200 de lei pe lună. Sumele sunt acordate prin programul „Bani de liceu” iar perioada de înscriere este 15 septembrie-1 octombrie.

„Programul „Bani de liceu” este în continuare valabil iar condiţia de bază este ca venitul lunar pe membru de familie să fie mai mic de 150 de lei. De asemenea, elevii nu trebuie să aibă mai mult de 40 de absenţe şi să nu fi fost corigent, conform regulamentului şcolar. Sumele se acordă de către Ministerul Edu­caţiei iar fondurile vor veni în funcţie de situaţia pe care o primim şi în funcţie de câţi îndeplinesc condiţiile vom vedea ce cifră rezultă”, a precizat ins­pec­torul general al Inspecto­ratu­lui Şcolar Tulcea Tulcea, Dumitru Damian.

Anul trecut au beneficiat de fonduri, prin programul „Bani de liceu”, 1064 de elevi, iar pentru şcolile profesionale au fost acordate 197 de burse.

Potrivit calendarului acestui programul naţional de protecţie socială, în perioada 1 – 23 octom­brie, vor fi efectuate anchetele so­ciale şi evaluarea de către comisii a eligibilităţii cererilor depuse, iar în perioada 1 octombrie – 27 octombrie vor fi centralizate cererile. Afişarea pe internet a listei beneficiarilor va avea loc pe data de 28 octombrie, depunerea contestaţiilor, între 28 octombrie şi 2 noiembrie. Rezolvarea con­tes­­taţiilor se va desfăşura în pe­rioada 2 noiembrie – 6 noiembrie.

Elevii de liceu ai căror părinți au venituri mici vor primi lunar, prin Inspectoratul Școlar Tulcea, suma de 180 de lei, iar cei care învață în școlile profesionale, câte 200 de lei pe lună. Sumele sunt acordate prin programul „Bani de liceu” iar perioada de înscriere este 15 septembrie-1 octombrie.

„Programul „Bani de liceu” este în continuare valabil iar condiţia

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 19 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°