Îndoliate, cu nespusă tristeţe, Cici, Raluca şi Corina anunţă încetarea din viaţă, la vârsta de 67 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, a celui care a fost dragul lor soţ, tată şi frate, Constantin Rucăreanu. Trupul neînsufleţit va fi depus la data de 23.09.2013, la Casa Mortuară a Bisericii Constantin şi Elena, din strada Ştefan Mihăileanu, iar înmormântarea va avea loc mâine, la Cimitirul Mic (Anadalchioi), în jurul orei 13.30. Dumnezeu să-l odihnească veşnic în pace!
Prietene drag, Dan Iulian Drăgan, ai plecat prea devreme în ceruri. Frumoasele amintiri nu vor muri niciodată! Familia Ciurea – COMAT.
Ne luăm rămas bun de la prietenul Dan Iulian Drăgan. Probitatea profesională, frumuseţea caracterului şi a sufletului său ne vor umple inimile cu amintiri plăcute! Doina şi Titi Soare. Îndoliate, cu nespusă tristeţe, Cici, Raluca şi Corina anunţă încetarea din viaţă, la vârsta de 67 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, a celui care a fost dragul lor soţ, tată şi frate, Constantin Rucăreanu. Trupul neînsufleţit va fi depus la data de 23.09.2013, la Casa Mortuară a Bisericii Constantin şi Elena, din strada Ştefan Mihăileanu, iar înmormântarea va avea loc mâine, la Cimitirul Mic (Anadalchioi), în jurul orei 13.30. Dumnezeu să-l odihnească veşnic în pace!
Prietene drag, Dan Iulian Drăgan, ai plecat prea devreme în ceruri. Frumoasele amintiri nu vor muri niciodată! Familia Ciurea – COMAT.
Ne luăm rămas bun de la prietenul Dan Iulian Drăgan. Probitatea profesională, frumuseţea caracterului şi a sufletului său ne vor umple inimile cu amintiri plăcute! Doina şi Titi Soare.