Ştiri sportive din rugby, baschet, polo şi fotbal. Baschet
Naţionala masculină de baschet a Franţei a cucerit titlul european în urma competiţiei desfăşurate în Slovenia. Franţa, admirabil condusă din teren de Tony Parker, s-a impus aseară în finala cu Lituania, scorul fiind de 80-66. Astfel, sportivii din Hexagon şi-au luat o strălucită revanşă în faţa balticilor, în faţa cărora înclinaseră steagul în grupele preliminare ale competiţiei. Pe locul al treilea s-a clasat Spania, învinsa Franţei în semifinale. Ibericii s-au impus în finala mică, în faţa Croaţiei, cu 92-66. Rugby
Turneul final al Campionatului European de rugby a luat sfârşit ieri, la Bucureşti, pe Stadionul Arcul de Triumf. Anglia este campioana continentală, după un ultim act tranşat cu nonşalanţă în faţa Franţei, scor 31-7. Pe locul al treilea s-a clasat Rusia, în timp ce România, după o evoluţie în crescendo, a încheiat pe un onorant loc 9. În palmaresul stejarilor se adaugă şi trei succese de răsunet, 21-14 cu Italia, 17-7 cu Spania şi 17-12 cu Ţara Galilor. Ucraina a retrogradat, locul ei în elită urmând să fie luat de Belgia. Fotbal
Steaua a devenit lider în Liga I, după succesul repurtat la Botoşani, scor 2-1. Astfel, nou-promovata a renunţat la seria de invincibilitate care dura de peste un an. Steaua a ajuns la 16 puncte şi, în pofida celor două restanţe, a devenit lider al campionatului. CFR Cluj şi Pandurii Tg. Jiu au remizat, 1-1, iar disputele Dinamo – Petrolul Ploieşti sau FC Braşov – FC Vaslui s-au încheiat cu acelaşi scor. Astăzi, Concordia Chiajna întâlneşte pe Oţelul Galaţi, de la ora 19.30, cele două fiind din nou faţă în faţă peste trei zile, în Cupa României. Un alt meci din rundă este cel de la ora 20.30, dintre Astra Giurgiu şi Ceahlăul Piatra Neamţ. În cazul unui succes, astralii pot recuceri poziţia întâi în clasament. Polo
CSM Digi Oradea a câştiga