Conducerea OLTCHIM va analiza în cursul acestei săptămâni mai multe variante de finanțare pentru procesul de producție, a declarat luni Corneliu Cernev, președintele Sindicatului Victoria din combinatul vâlcean, citat de Agerpres in pagina electronica.
"Sunt în lucru trei variante de finanțare. Una dintre acestea va fi avizată vineri în ședința AGA. Prima dintre variante ar fi obținerea a 15 milioane de euro prin vânzarea secției Ramplast la care să se adauge creditele de la Piraeus și Transilvania Bank. A doua varianta este oferta rușilor de la Oil Trade Gas care au declarat că ar fi dispuși să ofere 50 de milioane de euro. Compania rusă este de altfel și interesată de preluarea combinatului, spunând că în varianta în care ar reuși achiziționarea combinatului să se scadă din preț suma dată pentru finanțarea producției. O a treia variantă analizată este și oferta celor de la Daewoo care vor să finanțeze materia primă", a afirmat Corneliu Cernev.
El susține că până la această dată două companii au depus oferte neangajante—rușii de la Oil Trade Gas și cei de la Fortissimo Capital împreună cu PCC.
"Tot săptămâna asta vor veni la combinat și reprezentanții unui consorțiu al domnului Ștefan Vuza (om de afaceri român—n.r.). Iar surpriza cea mai mare, spun eu, este faptul că o mare companie din Dubai s-a arătat interesată de Oltchim", a declarat liderul de sindicat.
Potrivit lui Corneliu Cernev, până la sfârșitul lunii ar urma să fie constituită compania Oltchim II, o companie nouă degrevată de datorii, fixat prețul acesteia și privatizată. În prezent, la combinatul vâlcean lucrează aproximativ 2.300 de angajați, Oltchim fiind din luna ianuarie în procedură de insolvență