Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii continuă protestele pentru a patra zi consecutiv. Aceştia vor picheta şi Ministerul Finanţelor

Publicat in Adevarul, luni 23 septembrie 2013 ·

Medicii şi asistenţii medicali continuă protestele, în ciuda faptului că duminică s-au întâlnit preţ de două ore cu ministrul Sănătăţii şi cu secretarii de stat din aceeaşi instituţie. În urma discuţiilor, nu s-a ajuns la nicio concluzie, prin urmare cadrele medicale vor protesta începând de astăzi şi în faţa Ministerului Finanţelor, potrivit calendarului stabilit de coaliţie.

Ieri, Ministerul Sănătăţii a identificat împreună cu reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sănătate mai multe soluţii pentru a rezolva unele din revendicările angajaţilor din sistem.

„Am identificat multe soluţii la problemele pe care coaliţia le-a ridicat, avem pentru o mare parte dintre ele termene şi modalităţi de realizare chiar dacă nu pot fi rezolvate imediat, ne-am propus anumite etape prin care să ajungem la soluţionare şi avem un singur punct în divergenţă care nu depinde rezolvare numai de Ministerul Sănătăţii. Am convenit că putem să creştem finanţarea sistemului sanitar ca să ajungem la 6% şi din alte surse până în 2016”, a explicat Eugen Nicolăescu la finalul întâlnirii din 22 septembrie.

„Domnul ministru vrea să ia din interiorul sistemului între 2- 20%, noi nu suntem de acord, solicitarea noastră este către Guvern. Ministerul de Finanţe nu este stat în stat, trebuie să respecte o decizie a Guvernului. Coaliţia solicită dublarea veniturilor medicilor rezidenţi. Pichetele vor continua mâine, când o delegaţie de la Iaşi şi Bucureşti vor merge sub fereastra Ministerului Finanţelor, începând cu ora 11.00”, a spus profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Spitalele trebuie să aibă autonomie

El a mai spus că spitalele trebuie să aibă autonomie, şi nu trebuie tratate ca instituţii bugetare, pentru că ele sunt plătite pe bază de contract. De asemenea, este nevoie de o lege care să permită o cond

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 35 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 33 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 35 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 33 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°