Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, luni, că motivul pentru care reprezentanţii SRI şi SIE au fost invitaţi la audieri este dorinţa parlamentarilor membri de a afla informaţii despre bonitatea RMGC sau despre existenţa unei influenţe la nivelul unor decidenţi.
"Vrem să vedem dacă acele suspiciuni care au apărut şi în presă legate de bonitatea firmei, legate de posibila influenţă a unor factori decidenţi, sunt reale sau nu. Cred că mai bine decât SRI şi SIE nimeni nu ştie", a spus Vâlcov.
"Azi (luni, n.r.) am supus Comisiei această propunere şi probabil azi vom face şi invitaţiile oficiale pentru săptămâna viitoare", a adăugat Vâlcov.
El a precizat că miniştrii Marilor Proiecte, Dan Şova, şi Justiţiei, Robert Cazanciuc, care urmează să vină la dezbateri în faţa Comisiei, vor fi întrebaţi dacă membrii Comisiei vor putea avea acces şi la licenţa de exploatare a RMGC.
"Nu am discutat despre licenţa de exploatare. Vor veni ministrul Marilor Proiecte şi ministrul Justiţiei şi îi vom întreba dacă putem avea acces la licenţă. Noi nu am avut până azi acces nici la avizele date de către ministere. Am solicitat şi ministerului Culturii, şi ministerului Justiţiei să ne pună aceste avize la dispoziţie", a spus Vâlcov. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »