Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROSTIA LUI ANTONIE SOLOMON. A mizat pe imunitatea parlamentară şi fuga de justiţie şi şi-a netezit drumul spre puşcărie!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 septembrie 2013 ·

Fostul senator PP-DD de Dolj, Antonie Solomon, şi-a scurtat drumul spre puşcărie atunci când a fost ales în Parlament. Procesul său a ajuns la Curtea Supremă, unde s-a judecat rapid (fondul şi recursul) şi a pierdut şi o cale de atac, apelul. Acest dosar a fost instrumentat de adjunctul procurorului-şef DNA, Călin Nistor.

Judecătorii Completului de cinci judecători de la Curtea Supremă au dat decizia definitivă în cazul senatorului PP-DD, Antonie Solomon, în doar trei termene de judecată, într-o lună de judecată (9 septembrie 2013- 20 septembrie 2013). Un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat, vineri, recursurile faţă de condamnările decise în 11 iulie de un complet de trei magistraţi ai aceleiaşi instanţe. Antonie Solomon a ajuns în arestul IPJ Dolj: Sunt dezamăgit de hotărârea ICCJ - Justiţie

Toate recursurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate, astfel că Solomon, Penescu şi celelalte două persoane judecate rămân cu pedepsele dispuse anterior de ICCJ. Decizia a fost dată de judecătorii: Corina Michaela Jîjîie, Ioana Bogdan, Angela Dragne, Luminiţa Zglimbea şi Simona Cristina Neniţă.

Prima condamnare, 3 termene într-o lună

În 11 iulie, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon şi omul de afaceri Cornel Penescu au fost condamnaţi de instanţa supremă, un complet de trei judecători, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie. Conform hotărârii din 11 iulie, Solomon, în prezent senator PPDD, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi, pentru luare de mită. Cei trei judecători care au decis, în faza de fond a procesului, condmanarea sunt: Sofica Dumitraşcu, Lucian Săndel Macavei şi Maricela Cobzariu. Decizia a fost dată după trei luni de judecată şi nouă termene (29 martie 2013- 11 iulie 2013). Senatorul Antonie Solomon

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 42 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 18 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°