Încă din vremuri străvechi, păducelul era cunoscut pentru proprietăţile sale terapeutice, confirmate şi reconfirmate de medicii timpului, începând cu învăţaţii antici Galenius şi Dioscorides.

În Evul Mediu, chimistul Paracelsus introducea florile şi frunzele de păducel în celebrele elixiruri de tinereţe şi de viaţă lungă. În toate ţările Europei şi ulterior în întreaga lume, păducelul a devenit cunoscut ca planta vieţii sau a tinereţii veşnice, având aceleaşi virtuţi ca şi Ginsengul la asiatici. Specialiştii francezi numesc preparatele din păducel „laptele bătrânilor”, ca o aluzie la florile albe ale plantei şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale constatate la persoanele vârstnice, cu inima şubrezită. De aceea, bătrânii francezi beau zilnic cel puţin un ceai de păducel, convinşi că le prelungeşte viaţa cu minimum zece ani.

Conţinut bogat în substanţe bioactive

Puţine plante conţin în organele vegetale o atât de mare diversitate de substanţe bioactive care imprimă efecte directe asupra aparatului cardiovascular şi asupra sistemului nervos. Cel mai activ este acidul crataegic, un compus triterpenic format din trei acizi organici (cratagolic, neotegolic şi acantolic). Alte proprietăţi terapeutice derivă din acţiunea unor derivaţi flavonoidici şi antocianici, diferiţi acizi (ursolic, oleanolic, clorogenic, cafeic, citric, tartric), taninuri de natură catehinică şi amine biogene (tiramină, amilamină, trimetilamină, feniletilamină). Parfumul florilor este dat de un ulei eteric, bogat în aldehidă anisică, cu acţiune sedativ-cardiacă, asemănătoare valerianei. De mare importanţă este şi conţinutul în vitamine (C şi B) şi în săruri minerale.

Proprietăţile terapeutice

Păducelul are însuşiri multiple, pe măsura conţinutului foarte variat de principii active existente în flori, frunze şi fructe. În primul rând sunt luate