Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaciu vrea să cumpere dezvoltatorul imobiliar Impact cu discount de 8%. Oferă 4,4 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 septembrie 2013 ·

Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deţine 38,05% din Impact Developer&Contractor (IMP), va lasa o ofertă de preluare obligatorie a dezvoltatorului imobiliar, intenţionând să cumpere 61,95% din capital cu 19,61 milioane lei (4,4 milioane euro).  

Astfel, pentru cele 122,57 milioane de titluri, Iaciu vrea să plătească un preţ de 0,16 lei/unitate, reiese din anunţul de ofertă transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Preţul stabilit de ofertant este cu 8,5% sub cea mai recentă cotaţie din piaţă, de 0,175 lei. Capitalizarea companiei, calculată la această cotaţie, este de 34,62 milioane lei (7,75 milioane euro).

Operaţiunea se va derula în perioada 26 septembrie - 10 octombrie şi va fi intermediată de casa de brokeraj Swiss Capital.

Iaciu a intrat în acţionariatul Impact în luna martie, când participaţiile deţinute de fondatorul companiei, Dan Ioan Popp, şi Carmen Săndulescu au fost vândute prin executare silită pentru un credit nerambursat.

Atunci, el a plătit 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro) pentru 23,22% din acţiunile Impact, iar ulterior şi-a majorat participaţia, cumpărând inclusiv pachetele deţinute de un fond adminstrat de Franklin Templeton (6,15%) şi de trei fonduri de pensii administrate de ING (8,1%).

Iaciu este proprietarul centrului comercial Doraly şi cel mai mare acţionar al SIF Muntenia (SIF4).

În acţionariatul Impact se regăseşte şi omul de afaceri Adrian Andrici (13,8%) şi compania de administrare a investiţiilor East Capital, prin Salink Limited (10,1%).

Pe fondul schimbărilor din acţionariat, acţiunile Impact au crescut puternic în acest an, cu 78%, de la 0,115 lei la finele anului trecut la un vârf de 0,205 lei în a doua parte a lunii august. După ce au atins acest vârf, preţul a scăzut cu aproximativ 14%. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deţine 38,05% din Impact Develop

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 8 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 8 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°