Maxim Vengerov este un om care ṣtie să se bucure de viaṭă. Sau cel puṭin aṣa pare. Când l-am întâlnit la Bucureṣti, în 2009, nu părea apăsat de concecinṭele accidentului ce îl ṭinea, de peste un an, departe de vioară. Iar perspectiva de a reveni la instrumentul care îl plasase în topul mondial al violoniṣtilor era incertă, la acea dată.
Dar, cum în orice rău se ascunde ṣi un bine, Vengerov a folosit timpul acesta, pentru a aprofunda tainele dirijatului. În 2012 a revenit pe scena solistică, astfel încât anul acesta, la Festivalul George Enescu, îl vom putea vedea în dublă ipostază, de dirijor ṣi de solist.
Mi-l închipui apropiat de studenṭii săi, la Academia Regală de Muzică din Londra. Mi-l imaginez serios ṣi sigur de sine, în studiourile de înregistrări, pregătind numeroasele discuri, care i-au adus premii importante, precum Grammy, Edison, sau Echo Klassik. Deṣi pare că nu lasă nimic la voia întâmplării, cred că într-un jam session dă frâu liber improvizaṭiei, fiindcă instinctul său muzical e foarte sigur. Il văd pe ringul de dans, miṣcându-se cu aplicaṭie.
Căci pare că vrea să facă totul la perfecṭiune.
Mediul siberian stimula valorile culturale
S.V. -Aṭi început să cântaṭi la vioară la vârsta de patru ani, la zece ani eraṭi deja un copil minune, călătoreaṭi în toată Europa. Practic, la 35 de ani, aveṭi o carieră de treizeci de ani. Cine se face responsabil de aceasta?
M.V. -Sigur, mama mea, părinṭii, profesorii, bunicii. Am avut noroc să fiu susṭinut de familie ṣi de alṭii. Apoi mediul, adică Siberia, stimula valorile culturale. De aceea, eu sunt produsul societăṭii în care am trăit. Ṣi sunt foarte mândru de aceasta.
S.V. - Oamenii îṣi închipuie cu greu că Novosibirsk ar putea fi locul de stimulare a valorilor. Afirmaṭia dv. poate părea paradoxală.
M.V. - In ciuda aspectelor negative ale comunismului, în anii ’50
