Un consorţiu susţinut de Biserica Anglicană şi un fond la care este implicat şi Evan Davies, fost şef al Standard Chartered şi fost ministru al Comerţului, este principalul candidat la preluarea a 315 sucursale ale Royal Bank of Scotland (RBS), pentru care au mai depus oferte alte două consorţii, informează Mediafax.
RBS, cu sediul în Edinburgh, trebuie să vândă sucursalele în conformitate cu termenii impuşi de UE atunci când a fost salvată de stat în 2008-2009, cu 45 de miliarde de lire sterline.
Board-ul băncii nu a luat încă o decizie de susţinere a acestui consorţiu condus de Corsair Capital, la care Davies este vicepreşedinte, dar analiştii se aşteptă la acest lucru, săptămâna viitoare, relatează The Guardian.
Din acest consorţiu mai fac parte un alt fond de investiţii, Centerbridge, Standard Life Investments şi Church Commissioners, un fond de 5,5 miliarde de lire sterline care susţine Biserica Anglicană.
Alte două oferte mai sunt luate în considerare, una din partea fostului director financiar al Tesco, Andrew Higginson, şi o alta avansată de fostul bancher al HSBC Alan Hughes, susţinută de fondurile AnaCap şi Blackstone.
Intenţia iniţială a fost vânzarea sucursalelor, care desfăşoară operaţiuni cu clienţi corporatişti mici, către divizia britanică a băncii spaniole Santander, pentru 1,6 miliarde de lire sterline, dar tranzacţia a eşuat în octombrie anul trecut.
Un consorţiu susţinut de Biserica Anglicană şi un fond la care este implicat şi Evan Davies, fost şef al Standard Chartered şi fost ministru al Comerţului, este principalul candidat la preluarea a 315 sucursale ale Royal Bank of Scotland (RBS), pentru care au mai depus oferte alte două consorţii, informează Mediafax.
RBS, cu sediul în Edinburgh, trebuie să vândă sucursalele în conformitate cu termenii impuşi de UE atunci când a fost salvată de stat în 200