Luca este un baietel de un an si jumatate care sufera de o boala fara nume. Este un înger cu ochii albastri si aripile frânte, care priveste lumea aceasta fara s-o vada si care traieste viata fara sa o înteleaga. Nu poate sa manânce, nu poate sa bea, nu poate sa râda si nu poate sa plânga. Boala de care sufera Luca, este una pe care doctorii nu se pricep s-o numeasca si pe care parintii acestui pui de om nu se pricep s-o accepte. Este o boala pe care mititelul a primit-o fara s-o merite, ca pe un dar otravit, de la o ursitoare zaluda. Din primele saptamâni de viata, parintii acestui copil chinuit si-au dat seama ca ceva nu este în regula si au început sa bata pe la portile spitalelor, în speranta ca vor gasi pe cineva care sa le spuna ce are copilul lor. Nici în Iasi, nici la Bucuresti, nimeni n-a stiut sa-i lamureasca. Peste tot, acelasi ridicat din umeri! Mai întâi au spus ca-i o alergie, apoi au spus ca este intoleranta la lactoza. Rând pe rând, l-au banuit pe micul pacient de microcefalie, scleroze de tot felul, epilepsie si alte asemenea maladii cumplite, pentru care l-au îndopat cu munti de medicamente. Fiecare medic la care ajungea copilul, desfiinta diagnosticul anterior si indica o alta boala si un alt tratament. Timp de un an si jumatate, în loc de jucarii si râsete, Luca a avut parte de ecografii, encefalografii, tomografii, punctii si alte asemenea investigatii înfioratoare pe care nu le dorim nici dusmanilor nostri. Zeci de drumuri în capitala tarii pe la zeci de medici, unul mai titrat decât altul si niciun rezultat. Disperati ca în tara aceasta nimeni nu le poate spune ce are copilul lor, parintii îngerului cu ochi albastri si-au ipotecat casa si au luat calea strainatatii. Mai întâi, dupa niste contacte si discutii prealabile prin telefon si internet, au primit asigurarea ca problema lor se va rezolva si au ajuns la un spital cu mare faima din Turcia,