Elevii, părinţii şi profesorii recunosc deopotrivă că mita în sistemul medical este cel mai relevant caz de corupţie pe care l-au trăit personal, aceasta surclasând următoarele două categorii invocate, respectiv mita în sistemul educaţional şi cea la poliţişti, potrivit unui studiu Avangarde.
Cercetarea sociologică, considerată de iniţiatori parte a strategiei naţionale anticorupţie, are ca obiect diagnoza fenomenului de corupţie în educaţie, instruirea a peste 1.400 de persoane implicate în managementul instituţiilor din cadrul structurilor subordonate Ministerului Educaţiei Naţionale şi din administraţia publică locală cu atribuţii în educaţie, realizarea unui portal de sesizare online a faptelor de corupţie, realizarea de ghiduri de bune practici în prevenirea corupţiei şi realizarea unei strategii anticorupţie în educaţie.
Potrivit studiului, la întrebarea "Care sunt principalele trei lucruri care vă vin in minte când vă gândiţi la corupţie?", pe primul loc se situează categoria definită ca "mită, şpagă, cadouri, atenţii", la care 19% dintre răspunsurile părinţilor şi profesorilor şi 17% dintre cele ale elevilor indică faptul că aceştia au recurs la astfel de acte pentru a obţine ceva.
Pe locul al doilea se situează categoria "politică, politicieni, parlament, guvern", care atinge un maxim în cazul profesorilor (15%), aceştia fiind urmaţi de elevi (11% dintre ei au invocat această categorie) şi de părinţi, cu 10%.
La întrebarea legată de cele mai relevante cazuri de corupţie trăite personal de către respondenţi, cele mai multe răspunsuri au indicat mita în sistemul medical, menţionată ca primă opţiune atât de elevi (12%), cât şi de părinţi (25%) şi profesori (22%).
Următoarele două categorii menţionate se află la mare distanţă de prima. Astfel, 4% dintre elevi, 3% dintre profesori şi doar 1% dintre părinţi au dat, ca prim răspun