Zilele trecute meteorologii ruşi dădeau un avertisment serios întregii Europe, prin mai toate canalele de mass-media internaţională, că, conform datelor pe care le deţin şi a calculelor făcute de specialiştii lor, iarna aceasta va fi „cea mai grea din ultima sută de ani pe aproape întreg continentul european”.
Ţinând cont de această previziune meteo am pus o întrebare şi celor de la Termoficare, despre cum pregătesc dumnealor reţeaua în vederea sosirii anotimpului rece.
Ţinând cont că cei de la Uzina Paroşeni au întrerupt agentul termic la reţeaua de termoficare din cauza reviziei tehnice anuale şi de faptul că anotimpul rece este foarte aproape, cei de la SC Termoficare SA Petroşani susţin că trag tare în această perioadă la lucrările mari ce se pot face în linişte până la 1 octombrie. Este vorba, mai ales, de lucrările ce ţin de branşarea unor clădiri la reţeaua principală, clădiri care adăpostesc anumite instituţii sau care efectuează servicii în turism, dar şi de lucrări ce ţin de anumite schimbări de coloane de apă caldă din anumite cartiere, sau lucrări de reparaţii pe reţeaua de termoficare.
„Noi profităm de faptul că pe reţea nu există agent termic şi am demarat o acţiune de intervenţie la punctele termice, unde ştiam că mai sunt probleme. Chiar astăzi (joi – n.red.) în zona Hermes sunt schimbate o serie de ţevi, prin care intră agent primar la schimbătoarele de căldură. Există în plan de a obţine noi branşaţi de calibru, vorbesc de anumite instituţii care vor să se racordeze la reţeaua de termoficare. În sensul acesta se fac acum lucrări pentru branşarea clădirii CEH-ului şi a sediului Închideri de Mine Valea Jiului. Există un început de tratative şi pentru Casa de Cultură Ion Dulămiţă şi pentru hotelurile de la Livezeni, deci de la intrarea în Petroşani, precum şi cu alte instituţii importante din Petroşani. Reparaţiile cur