Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate la bursele europene au scăzut ieri, investitorii cântărind rezultatele alegerilor din Germania.
Titlurile E.ON SE, cel mai mare producător de utilităţi din Germania, au coborât cu 0,1%, la 13,30 euro, la fel şi cele ale rivalului mai mic RWE AG, care au ajuns la 24,44 euro.
Titlurile "Danone" SA, cel mai mare producător mondial de iaurt, s-au depreciat cu 0,5%, la 57,5 euro. O divizie a grupului alimentar francez a lansat o anchetă internă după ce televiziunea de stat chineză a anunţat că aceasta a mituit personal medical pentru susţinerea vânzărilor de hrană pentru sugari în spitale, în mai multe regiuni din China.
Acţiunile companiei italiene de apărare "Finmeccanica" SpA au crescut cu 4,1%, la 4,71 euro. Societatea se află în negocieri avansate cu "Doosan Heavy Industries" din Coreea de Sud pentru vânzarea diviziei "AnsaldoEnergia".
Titlurile asiguratorului austriac "Uniqa Insurance Group" AG au urcat cu 0,5%, la 9,20 euro. Compania a lansat, ieri, o ofertă de acţiuni prin care vrea să obţină circa 750 de milioane de euro pentru extindere în afara graniţelor.
La ora 16.53 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,4%, la 4.188,78 puncte, DAX al Bursei din Frank¬furt - cu 0,4%, la 8.645,10.
În SUA, acţiunile au urmat un curs descendent ieri, în deschidere, investitorii îndreptându-şi atenţia către discursurile reprezentanţilor Federal Reserve, încercând să obţină indicii cu privire la momentul la care banca centrală va reduce programul de stimulente monetare.
Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din SUA, au coborât cu 1,4%, la 52,09 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. - cu 1,5%, la 14,22 dolari. Acţiunile "Citigroup" Inc. au înregistrat un declin de 2,8%, la 49,78 dolari.
La ora 09.54, indicele Stand