Elena Lasconi va prezenta cazurile unor persoane care sunt convinse că în timpul cât au fost în moarte clinică sufletul li s-a desprins de corp şi l-au întâlnit pe Dumnezeu, în ediţia de marţi a emisiunii "Dincolo de poveştiri", difuzată de la ora 23.30, pe postul Acasă.
"Am simţit că ies din trup, de parcă aş fi fost o bombă", spune o femeie de 34 de ani, care a trecut printr-o experienţă cutremurătoare, moartea clinică, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de postul de televiziune.
Aceasta susţine că în timpul operaţiei de cezariană sufletul ei s-a desprins de corp şi îşi aminteşte fiecare secundă din extraordinara călătorie. La mulţi ani după această întâmplare, fiica ei i-a făcut o mărturisire tulburătoare. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla în ediţia de marţi a emisiunii "Dincolo de poveştiri", pe postul Acasă.
Pe de altă parte, profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan, specialist în neurologie şi psihiatrie, dezvăluie, în cadrul emisiunii "Dincolo de poveştiri", cazuri tulburătoare: "O fetiţă de 12 ani a ajuns în moarte clinică. Ea spune că i-a văzut pe Iisus şi pe Dumnezeu şi el a întrebat-o: «Rămâi aici?» şi fata i-a răspuns: «Da, e bine dar... mă întorc la mama!» şi Dumnezeu i-a zis: «Bine, du-te!»". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »