Reporter: Despre cariera dumneavoastră, ce au însemnat cele 6 decenii de muncă?

Iosif Bereş: Am terminat facultatea la Babeş Bolyai, la Cluj, în ’60, şi atunci am fost numit ca profesor la liceul din Sighet. Dar repartiţia mi-a fost schimbată la Câmpulung la Tisa. Acolo am lucrat 5 ani şi între timp m-am preocupat de preparatul vertebratelor (împăiat n.red), mai ales că m-am considerat deja ornitolog, pentru că în studenţie publicasem o serie de materiale de specialitate în diferite reviste. Aveam deja peste 100 de piese de vertebrate, în primul rând păsări. Iar în ’65 am organizat la Casa de Cultură din Sighet o expoziţie. Şi atunci am fost întrebat de cei de la Regiune dacă aş vrea să trec la Cultură, la muzee, pentru că la Carei exista o secţie de ştiinţele naturii, fără specialist. Conducerea oraşului a aflat de propunere şi au spus: „cum să pleci la Carei, când noi avem muzeu la Sighet şi vrem să facem o secţie de ştiinţele naturii?”. Aşa că am ajuns la Muzeu. Eram doar doi, eu şi domnul Nistor, director la etnografie. Am continuat să adun din natură ce am putut şi am depistat o serie de colecţii, cum ar fi ierbarul lui Artur Coman, cu 16 mii de piese. Dar nu am putut achiziţiona nimic, pentru că nu aveam aprobare pentru secţia de Ştiinţele Naturii. Şeful culturii de la Sighet a intervenit la Bucureşti şi s-a aprobat organizarea Secţiei de Ştiinţele Naturii în cadrul Muzeului Maramureşului.

Eu am continuat colectarea şi organizarea de expoziţii şi am reuşit să fac un muzeu destul de apreciat la nivel naţional. În ’80, soţia mea, având şi ea preocupări ştiinţifice, a trecut la Muzeu şi s-a ocupat de Ierbarul Artur Coman şi separat a făcut colecţie de micologie, de macromicete, adică de ciuperci. Până în ’91 am lucrat amândoi, iar atunci s-a aprobat încă un post de preparator şi a venit Gicu Manole. În momentul de faţă, secţia de Ştiinţe ale