Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pista civilizației

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 23 septembrie 2013 ·

Protestul pașnic al cicliștilor bucureșteni a conținut și un dement care i-a spulberat pe cîțiva cu mașina. Asta pentru că junglele cresc și acolo unde nu e cazul.

La mitingul cicliștilor amatori, care își vor dreptul la piste pe carosabil, un tip cu un BMW, cu numere străine, e drept, a intrat cu bună știință peste cîțiva cetățeni protestatari pe două roți. Trecînd peste tragismul situației și peste revolta pe care aceasta o provoacă în orice minte normală, semnalul este, de fapt, cît se poate de cinstit. Acesta e gradul de civilizație și toleranță, aceasta este și va mai fi și de aici încolo mentalitatea față de cei care aleg deplasarea eco și mișcarea fizică. Disprețul, lipsa de răbdare, absența acceptării sînt stăpînii unor șosele pe care optimiștii visează la dungi care să le dea siguranță, încredere, relaxare.

Mesajul este: “Voi, bicicliști, temeți-vă, pentru că aveți de ce! Locul vostru nu este aici, în țara săracă a mașinilor scumpe și a oamenilor care nu văd alți oameni, nici în fața lor, nici în oglinzile retrovizoare. Vreți să mergeți cu bicicletele voastre ridicole și vulnerabile? Marș în Olanda, cu toate cele 18 viteze ale voastre înainte!”.

Oamenii și-au lăsat apoi deoparte bicicletele accidentate și l-au urmărit pe șoferul-vînător, răzbunîndu-se pe BMW. Un miting pentru normalitate și coabitare transformat în jocuri video gen Maximum Carnage urmat de cîteva cadre din pelicula Zombieland. Cîte exagerări, cîte anomalii mai pot încăpea oare pe niște străzi deloc prietenoase cu cei care le populează? Unde sînt garanțiile că pistele ce se vor pe carosabil reprezintă cea mai bună idee, în contextul haosului general și al lipsei maladive de respect și de bun-simț?

Parcă ne dorim, cu orice preț, să rămînem pe loc. Nimic nu ne mai sensibilizează, cu atît mai puțin ieșirile în stradă pentru cauzele altora. Ne supără chiar, ne enervează.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care a plecat de la punctul de lucru, prins

News.ro acum 14 minute
Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care era căutat după ce a plecat de la un punct de lucru a fost prins miercuri seară, pe câmp, în apropierea autostrăzii A2.

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum o ora
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum 54 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 28 minute
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum 2 ore
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 49 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°