Protestul pașnic al cicliștilor bucureșteni a conținut și un dement care i-a spulberat pe cîțiva cu mașina. Asta pentru că junglele cresc și acolo unde nu e cazul.

La mitingul cicliștilor amatori, care își vor dreptul la piste pe carosabil, un tip cu un BMW, cu numere străine, e drept, a intrat cu bună știință peste cîțiva cetățeni protestatari pe două roți. Trecînd peste tragismul situației și peste revolta pe care aceasta o provoacă în orice minte normală, semnalul este, de fapt, cît se poate de cinstit. Acesta e gradul de civilizație și toleranță, aceasta este și va mai fi și de aici încolo mentalitatea față de cei care aleg deplasarea eco și mișcarea fizică. Disprețul, lipsa de răbdare, absența acceptării sînt stăpînii unor șosele pe care optimiștii visează la dungi care să le dea siguranță, încredere, relaxare.

Mesajul este: “Voi, bicicliști, temeți-vă, pentru că aveți de ce! Locul vostru nu este aici, în țara săracă a mașinilor scumpe și a oamenilor care nu văd alți oameni, nici în fața lor, nici în oglinzile retrovizoare. Vreți să mergeți cu bicicletele voastre ridicole și vulnerabile? Marș în Olanda, cu toate cele 18 viteze ale voastre înainte!”.

Oamenii și-au lăsat apoi deoparte bicicletele accidentate și l-au urmărit pe șoferul-vînător, răzbunîndu-se pe BMW. Un miting pentru normalitate și coabitare transformat în jocuri video gen Maximum Carnage urmat de cîteva cadre din pelicula Zombieland. Cîte exagerări, cîte anomalii mai pot încăpea oare pe niște străzi deloc prietenoase cu cei care le populează? Unde sînt garanțiile că pistele ce se vor pe carosabil reprezintă cea mai bună idee, în contextul haosului general și al lipsei maladive de respect și de bun-simț?

Parcă ne dorim, cu orice preț, să rămînem pe loc. Nimic nu ne mai sensibilizează, cu atît mai puțin ieșirile în stradă pentru cauzele altora. Ne supără chiar, ne enervează.